Välkommen till Advocat.se, ni kan kontakta oss via telefon: 08-791 94 00 eller mail: info@advocat.se. Våra öppettider 08:00 - 17:00, lunchstängt 12:00-13:00.
  • Temp

Bine ați venit la advocat.se

Svenska  English  Francais  Espanol  Ruski  Srpski  Romani  Romanesc

 

Avocați specializați în drept penal în Stockholm

advocat.se este una dintre birourile de avocatură din Stockholm, specialiste în domeniul dreptului penal.
Firma a fost fondată de către avocatul Charlie Tvärenvigg în 3 martie 1999.
Pe pagina de internet www.advocat.se sunt mai mulți avocați, toți specialiști în drept penal, și disponibili pentru a asista clienții în toate tipurile de cauze penale; de la infracțiuni penale generale și infracțiuni comise de minori până la așa-numitele infracțiuni economice.
Dacă sunteți suspectat de o infracțiune, aveți întotdeauna dreptul de a fi asistat si reprezentat de către un avocat al apărării în timpul interogatoriilor efectuate de poliție și în instanță, adică aveți dreptul la asistență juridică din partea unui avocat specializat în drept penal. În multe cazuri, aveți dreptul la un avocat al apărării, care vă este pus la dispoziție de către stat, un așa numit avocat din oficiu. 
Spuneți poliției pe care dintre apărătorii din echipa advocat.se îl doriți, chiar înainte de primul interogatoriu, sau contactați -ne direct și noi vă vom ajuta.

Reprezentant al părții vătămate

La fel ca majoritatea avocaților în drept penal și cabinetul nostru oferă asistență și reprezentare juridică și victimelor infracțiunilor, adică acționăm în calitate de reprezentanți legali ai părții vătămate și în calitate de reprezentanți speciali pentru copii.

Procedura de solicitare de azil

Solicitanții de azil și de protecție subsidiară întâmpină adesea dificultăți speciale, probabil datorită barierelor lingvistice sau datorită faptului că nu știu cum funcționează procesul suedez de solicitare de azil. Din această cauză, o persoană are de obicei dreptul de a obține asistență din partea unui avocat sau a unui consilier juridic, pus la dispoziție de către stat, un așa numit avocat din oficiu. Avocatul din oficiu ajută solicitantul să își prezinte cazul în fața Biroului pentru imigrări, participă la intălnirile cu reprezentanții Serviciului pentru imigrari, întocmește avize pentru solicitant și se asigură că drepturile acestuia sunt respectate. Noi, cei din echipa advocat.se ne asumăm astfel de sarcini.

Internarea nevoluntară

Atunci când un copil este maltratat sau riscă să își facă singur rău (LVU – Legea cu prevederi speciale pentru îngrijirea minorilor) sau atunci când adulții își periclitează viitorul prin abuz sau dependență (LVM – Legea privitoare la îngrijirea, în unele cazuri a persoanelor cu dependență) sau datorită bolii (LPT – Legea cu privire la internarea nevoluntară a persoanelor cu tulburări psihice (LPT), autoritățile doresc uneori, ca aceste persoane să fie plasate nevoluntar. În cazurile care implică îngrijire nevoluntară, legislația referitoare la îngrijirea minorilor, îngrijirea persoanelor cu dependență sau internarea nevoluntară a persoanelor cu tulburări psihice, este adesea dificil să îți faci dreptate pe cont propriu, sau să introduci o acțiunie împotriva autorităților.
Din aceste motive, o persoană are de obicei dreptul de a obține asistență de la un avocat sau un consilier juridic, pus la dispoziție de către stat, un așa numit avocat din oficiu. Avocatul din oficiu ajută solicitantul să își prezinte cazul spre exemplu în fața instanțelor administrative, este prezent in timpul audierilor, întocmește avize pentru solicitant și se asigură că drepturile acestuia sunt respectate. Noi, cei din echipa advocat.se ne asumăm astfel de sarcini.

Dispute legate de custodie, locuință și programul de vizitare?

Când părinții nu sunt de acord în privința custodiei, locuinței și/ sau a programului de vizitare al copiilor lor, când au fost epuizate toate posibilitățile de a găsi o soluție de comun acord, cu sau fără ajutorul serviciilor sociale, se simt uneori obligați să iși rezolve problema în instanță. În astfel de cazuri este de obicei necesar să se apeleze la un reprezentant, adică la un avocat sau un consilier juridic, care să vă ajute să introduceți o acțiune în fața instanței. Noi, cei din echipa advocat.se ne asumăm astfel de sarcini.

Urmăriți-ne pe:
Facebookinstagram